à la Catering Express

Dovlecelul

Azi va prezentam dovlecelul, o leguma vedeta a meniurilor de vara.

Specialistii spun ca dovleceii au 95% apă, în pulpa şi în coaja lor se află şi 1% protide, 4% hidraţi de carbon, plus foarte mici cantităţi de grăsimi. La 100 g de parte comestibilă găsim: un miligram de natriu, 270 mg de potasiu, 15 mg de calciu, 30 mg de fosfor, fier, zinc, 230 mg de vitamina A, câte 0,05 mg din vitaminele B1, B2 şi cantităţi mari de vitamina B9, 10 mg de vitamina C.

Seminţele conţin 35% ulei gras, fitosterine, lecitină, enzime. 300 g de dovlecel asigură necesarul zilnic de fosfor şi potasiu, aproape dublul necesarului zilnic de vitaminele A şi B9 şi jumătate din necesarul zilnic de magneziu.

Dovlecelul este benefic in combaterea cancerului, preîntâmpină scleroza multiplă, in tratamentul astmului, trombozei, reumatismului, distrugerea viermilor intestinali etc.

Lipsa de calciu este combătută cu dovlecei, care, chiar dacă nu conţin mult calciu, ajută la asimilarea lui prin marea cantitate de magneziu din componenţă.
În primul trimestru de sarcină se recomandă un consum crescut de dovlecei puţin
fierţi, pentru a se păstra vitamina B9 şi vitamina A, esenţiale pentru dezvoltarea fătului.

Multe din substantele actrive ale dovlecelului sunt situate in coaja si imediat sub ea, deci ideal ar fi de gatit cu coaja. Poate fi mâncat şi în stare crudă, în salate de vară, împreună cu roşii, castraveţi, ardei. Este indicat şi gătit, deoarece păstrează magneziul, potasiul, fosforul, făcând adevărate minuni în cazul persoanelor cardiace, hipertensive şi obeze.

100 g de dovlecel au un aport de 15 calorii. Nu este recomandată prăjirea, deoarece devine indigest, îşi pierde cea mai mare parte a proprietăţilor curative şi, absorbind mult ulei, are o mare valoare calorică.